Da!, am buletin de Bucuresti. Si Nu!, nu sunt mandra de asta.
Nu ma simt ca fiind cu adevarat bucuresteanca, mi-e greu sa inspir aerul poluat de Bucuresti, mi-e greu sa supravietuiesc vara atunci cand tot betonul din jurul meu inmagazineaza cu ura si cu nesat caldura si radiaza la randul sau caldura inapoi in mediu treptat, treptat, incet, dar sigur si parca cu si mai multa ura. Iar eu simt ca ma sufoc, simt ca ma topesc, simt ca vreau sa ma ascund undeva sub o piatra la umbra si sa ies de acolo doar atunci cand or incepe sa cada ploile reci de toamna.
Nu vreau sa vad blocuri gri, drumuri gri, oameni gri sau case gri... Nu vreau ca tot ceea ce ma inconjoara sa se scalde-n gri. Si ceea ce este cel mai important, nu vreau ca eu sa devin gri! Si parca uneori simt ca ritmul de viata impus de aceasta minunata metropola estompeaza mai devreme sau mai tarziu toate culorile, nuantele, ducand inevitabil catre ceva plat, tern, gol, gri...
Asa vad eu Bucurestiul, gri.
Cu toate acestea, in aceasta capitala gri te poti lovi (din pacate mult prea adesea) de niste specimente pestrite.
Ma plimbam frumusel impreuna cu o prietena printre blocurile gri, cand la un moment dat am ajuns la o trecere de pietoni. Ne-am asigurat, masina care mergea pe prima banda din partea dreapta a oprit, iar noi am inceput sa travesam. Pe banda a doua circula cu viteza un autovehicul (iar cand zic viteza! vreau sa spun ca soferul autovehicolului respectiv probabil a ratat lectia de legislatie unde se specifica valoarea vitezei maxime de deplasare admise pentru autovehicule in mediul urban). Vazandu-ne, respectivul individ s-a hotarat intr-un final tragi-comic ca nu are sens sa ne spulbere pe amandoua de carosabil (dar vai!, si-ar fi putut indoi bara din fata) si a incetinit. Scartait de roti, nervi, injuraturi smulse printre dinti! Tot el era revoltat!
In fine, lasand toate astea la o parte... Nu asta m-a deranjat cel mai tare. Cel mai tare m-a deranjat faptul ca eu am fost incapabila sa reactionez. Toata situatia mi s-a parut atat de penibila, atat de ridicola incat am fost incapabila sa scot cel mai mic sunet. Sa ripostez in vreun fel. Sa-i zic "Bai, tu unde ai invatat sa conduci?". Sau macar sa-i arat degetul din mijloc. Nu, spre rusinea mea nu as putea spune ca am actionat pasiv pentru a nu ma cobori la nivelul lui. Am actionat pasiv pentru ca nu am putut sa-mi revin si sa trec peste ridicolul situatiei.
Si asta a fost tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu